Dupa o absenta din Campionatul National de Raliuri de paisprezece ani, weekend-ul trecut, Raliul Maramureșului și-a făcut din nou apariția in calendarul autohton de raliuri. Și bine a făcut-o!
Ei bine și treaba asta aș vrea să o menționez de la bun început, până să încep eu cu povestea mea. Au fost câteva detalii la raliul acesta pe care, în puțina mea experiență în lumea curselor nu le-am mai sesizat. Primul contact a fost cu ecusonul media, care, pentru prima dată a fost personalizat cu numele fiecăruia. Apoi, semnalizarea probelor, și a etapelor de legătură, a fost cum nu se putea mai clară, a fost pentru prima oară când am mers în recunoașteri strict urmărind roadbook-ul. Nu în ultimul rând, numărul voluntarilor de pe probele speciale a fost unul impresionant, cel putin pe Gutâi, unde am mers destul de mult pe jos și astfel am putut privi cu atentie in jur, iar pentru asta, nu pot decât să mă înclin.

Canon EOS R6 + Canon 70-200mm f/2.8 IS II: 1/800, f/2.8, ISO 100

Trecând de mica introducere, am plecat la raliul acesta fără niciun fel de așteptări, știam de anul trecut partea de Gutâi care face parte din traseul de viteză în coastă, iar etapa de la Baia Mare de VTM nu m-a dat pe spate în niciun fel. Mai mult decât atât, dintr-un motiv sau altul am amânat până în ultimul moment să pregătesc raliul așa cum o fac de obicei, iar în ultimul moment, pur și simplu am uitat, așa că m-am trezit la Baia Mare fără să am pregătite hărțile cu probele și fără să știu încotro.
După ce am luat acreditarea media de la comandament, am pornit după roadbook pentru prima oară, pentru că m-am gândit că ăsta ar fi cel mai eficient mod de a parcurge probele, deși poate fi puțin “scary”, mai ales pentru un om care de obicei are totul plănuit de acasă.

Canon EOS R6 + Canon 70-200mm f/2.8 IS II: 1/160, f/2.8, ISO 100

Prima probă pe care m-a purtat roadbook-ul a fost “Copalnic”, care mi-a plăcut enorm. O probă cu de toate, îngustă, ce străbătea zone deschise, cu pădure, prin sate, zone în urcare și în coborâre…superb, una peste alta o adevărată probă de raliu. Plănuiam că voi face o trecere de pădure și una prin sate, să profit de cele două particularități, pentru că știam că pe Gutâi nu voi găsi așa ceva, însă nu eram convins de nimic după prima trecere.

După ce am terminat cu PS1/4, am plecat spre Celelalte probe “Cavnic” și “Ocna Șugatag” două probe care nu mi-au inspirat nimic, probe de viteză, cu multe șicane, nu prea pe gustul meu, iar comparativ cu proba proaspăt văzută, nici nu se comparau. După cele două probe m-am îndreptat spre Gutâi, parcurgând proba în același sens cu powerstage-ul, din spre Mara către Baia Srpie.

De proba regină a raliului, “Gutâiul”, nu eram convins, dar asta știam că așa va fi, așa că am lăsat totul pentru inspirația de sâmbătă, am ochit câteva locuri dar nimic sigur. După recunoașteri, m-am cazat și mai apoi am plecat spre parcul de service, pentru câteva fotografii până la startul festiv. Pe drum, gândul meu a rămas tot la “Copalnic” și mai ales la ce urma să pozez, așa că, cu suficient timp până la startul raliului, am ales să mai dau o tură pe PS1, de această dată contra probei, pentru a putea să îmi fac exact o idee asupra perspectivei de a doua zi. Am rămas cumva la aceeași idee de la prima tură de recunoașteri, o trecere prin pădure și o alta, de data aceasta nu prin sate ci într-un loc deschis, cu peisaj.
Eram mai liniștit acum, nu în totalitate, a fost un sentiment cu care m-am lovit pe tot parcursul raliului, nu am simțit exact ce vreau să fac pe probe, iar aparent nesiguranța dată de lipsa de pregătire a raliului m-a tot urmărit.

Canon EOS R6 + Canon 70-200mm f/2.8 IS II: 1/400, f/2.8, ISO 1600
Canon EOS R6 + Canon 70-200mm f/2.8 IS II: 1/500, f/2.8, ISO 100

În fine, am plecat îngândurat către service, iar ulterior către startul festiv. Start care, a adunat mai mulți oameni decât am văzut la oricare alt start de până acum și aș îndrăzni să adaug “chiar și comparativ cu perioada de dinainte de pandemie”. După festivități am plecat către hotel, am editat, am mancat ceva și mi-am pregătit echipamentul pentru a doua zi.

Canon EOS R6 + Canon 70-200mm f/2.8 IS II: 1/2500, f/2.8, ISO 2500
Canon EOS R6 + Canon 70-200mm f/2.8 IS II: 1/40, f/8, ISO 250

Cum de shakedown nu am amintit nimic în timpul recunoașterilor, asta pentru că nu am parcurs proba în ziua precedentă, am fost nevoit să fac freestyle pe toată durata lui. Shakedown-ul a fost unul destul de fain, cu suficiente fotografii de găsit aproape de start, deci nu am fost nevoit să caut foarte mult un cadru, pe jos, cu puțin timp înainte de începerea shake-ului. Problema a fost că shake-ul era în totalitate împădurit, iar asta m-a dus din start cu gândul la “Copalnic”, distrugându-mi speranțele pentru trecerea din pădure pe care o stabilisem, pentru că nu voiam să am atât de multe fotografii pline de verde, așa că reveneam la ideea de fotografii prin sat, din nou.

Canon EOS R6 + Canon 70-200mm f/2.8 IS II: 1/2000, f/2.8, ISO 320
Canon EOS R6 + Canon 70-200mm f/2.8 IS II: 1/2000, f/2.8, ISO 1250

Zis și făcut, după încheierea shakedown-ului am plecat pe PS1, unde, în timp ce traversam proba mi-a sărit în ochi un viraj de dreapta, în coborâre, într-o zonă ce mi-a amintit foarte tare de Ypres Rally, cu hambare, ferme și tractoare. Desi trecusem deja de doua ori pe acolo, la recunoașteri, nu dădusem așa mare importanță locului, dar acum am simțit direct conexiunea aia care îmi tot lipsise până atunci. Am parcat, am pregătit 7D MkII cu 16-35-ul pe trepied pentru a-l declanșa remote, într-un cadru larg, care să scoată în evidență zona de fermă, iar eu am stat inițial cu R6 si 70-200 pe virajul acela în coborâre, de care v-am zis. După câteva mașini am decis să mă mai mișc puțin și am încercat să fac și alte fotografii din zona aceea.

Canon EOS R6 + Canon 70-200mm f/2.8 IS II: 1/4000, f/2.8, ISO 200
Canon EOS R6 + Canon 70-200mm f/2.8 IS II: 1/4000, f/2.8, ISO 250

Pentru a doua trecere, am plecat cu mașina aproape de finalul probei, în locul acela deschis, de care am amintit mai sus, pentru a avea si ceva cadre cu peisaj. Cum “kit-ul” cu aparatul remote nici nu l-am mai desfăcut, l-am plasat puțin mai sus ca să capete o perspectivă diferită, iar eu am stat aproape la nivel cu virajul, cu R6 si 70-200, pentru un cadru mai strâns.

Canon EOS R6 + Canon 70-200mm f/2.8 IS II: 1/3200, f/4, ISO 800
Canon 7D MkII + Canon 16-35mm f/2.8 II: 1/4000, f/5.6, ISO 200

După ce mi-am terminat treaba, mi-am strâns lucrurile și am plecat la mașină, unde după închiderea probei am plecat direct în parcul de service, unde am avut parte de o lumină superbă pentru portrete, de care am profitat din plin, iar mai apoi am mai petrecut ceva timp fotografiind atmosfera din parc. Odată încheiat service-ul am pelcat către hotel unde am mai editat ce mi-a rămas de peste zi, mi-am pregătit lucrurile pentru a doua zi și somn.

Canon EOS R6 + Canon 70-200mm f/2.8 IS II: 1/250, f/2.8, ISO 100
Canon EOS R6 + Canon 70-200mm f/2.8 IS II: 1/125, f/2.8, ISO 100
Canon EOS R6 + Canon 16-35mm f/2.8 II: 1/250, f/2.8, ISO 2000
Canon EOS R6 + Canon 16-35mm f/2.8 II: 1/250, f/2.8, ISO 3200

În ultima zi a raliului, ploaia care se vehicula că va cădea pe tot parcursul weekend-ului, și-a făcut într-un final simțită prezența alături de temperaturi scăzute. Și asta fix în ziua în care eu m-am încăpățânat să îmi iau pantaloni scurți. Mă rog, noroc că am crescut la munte, a fost chiar bine, una peste alta.
Tot ultima zi a raliului, aducea și trei treceri pe Gutâi, două într-un sens, iar powerstage-ul, în sens invers. Urcând pe probă, am dat peste o ceață groasă, pe care am simțit imediat nevoia să o materializez, mai ales că ceața părea că se găsește doar în partea de sus a urcării.

Canon EOS R6 + Canon 70-200mm f/2.8 IS II: 1/2500, f/2.8, ISO 1000

Zis și făcut, am parcat mașina, am început să cobor pe jos cam 1 km până la locul cu ceață văzut inițial, doar ca să am surpriza să văd ca nu mai era ceață mai deloc. Ușor frustrat, am observat că ceața părea să coboare, așa că m-am ținut după ea, încă vreo 500 de metri, până într-un viraj interesant, unde, cu putina ceață de pe fundal, totul arăta de vis. Problemele au început să apară în momentul în care așteptând mașinile de concurs, ceața s-a îndesit foarte, foarte tare, acoperind aproape în totalitate fundalul, care până în acel moment arăta absolut superb. Așa că atuul a devenit fix opusul, iar cadrele au arătat destul de simple.
Norocul a făcut că din locul unde mă aflam, eram cumva deasupra drumului, astfel că puteam trage cu celălalt aparat “top-down”, iar cadrul acela e preferatul, din cele două.

Canon 7D MkII + Canon 16-35mm f/2.8 II: 1/2000, f/4, ISO 3200

Pe cea de-a doua trecere am ales un ac de păr în coborâre, cu asfaltul umed, am sperat la câteva “slide-uri”, dar datorită lățimii drumului, majoritatea piloților au deschis foarte mult virajul, iar apoi l-au închis târziu, pentru o trasă rapidă, care nu oferea cele mai spectaculoase poze. Totuși, nu mă pot plânge, am de acolo o poză care îmi place enorm, cu Bogdan Marișca și Sebastian Itu, în superbul Ford Fiesta R5, deci am în bagaj cadrul pe care mi-l doream.

Canon EOS R6 + Canon 16-35mm f/2.8 II: 1/30, f/9, ISO 100

Pentru powerstage am căutat un viraj, tot pe coborâre, în “S” cu ceva background mai interesant, așa că am luat din nou la pas proba și deși am găsit câteva locuri interesante, nu erau ce îmi doream, așa că am tot continuat să cobor, până când am găsit locul ăsta:

Canon EOS R6 + Canon 70-200mm f/2.8 IS II: 1/2500, f/2.8, ISO 400

Exact ce căutam!

Pe finalul probei, ploaia care ne-a tot dat bătăi de cap încă de dimineață s-a oprit, parcă și vremea făcând un “statement” că raliul s-a încheiat și cum nu mai are cui să dea bătăi de cap, își conservă forțele pentru următoarea întrecere.
Restul, doar o formalitate, zâmbetele de final ale echipajelor sunt oricând o bucurie de văzut, iar odată cu festivitatea de premiere, se închide cercul raliului, din același punct de unde a și început, Piața Libertății din Baia Mare.
Reluând ideea cu care am început acest blog, un raliu frumos, organizat exemplar și care a adus în campionat probe diferite și frumoase, pe care abia aștept să le revăd anul viitor! Pe data viitoare!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *